7 idei pentru un somn bun, bun, bun a apărut din senzația mea că somnul devine pentru din ce în ce mai mulți dintre noi un fel de produs de lux, când ar trebui să fie cel mai de bază cu putință. Și te gândești că nici nu costă nimic și totuși uneori sau chiar des este atât de greu să vină Moș Ene pe la gene.
Eu personal m-am zbătut de multe ori cu perioade de insomnie și stiu ce înseamnă să te rogi cu toată puterea ta să adormi pentru că nu mai suporți să stai treaz și să te gândești că a doua zi dimineața vei fi rupt de oboseală pentru că nu ai putut să dormi. Senzația asta de neputință; este absolut îngrozitoare și parcă iți fură și mai mult din energia pe care oricum nu o ai.
În perioada în care mă trezeam la 04.20 a.m. în fiecare dimineață și mă chinuiam să adorm la loc, ceea ce bineînțeles că se întâmpla cu jumătate de oră înainte să trebuiască să mă trezsec, am fost foarte curioasă să aflu de ce am această oră fixă de trezire. Am studiat un pic probema și iată ce am descoperit:
Ce semnificație au orele fixe la care ne trezim
Intre 23.00 și 1.00 – probleme emoționale Conform medicinei tradiționale chineze, în acest interval orar, bila este activă, ea fiind legată în mod direct de emoțiile noastre, de modul în care reușim să luăm decizii, să ne îndeplinim sarcinile. Când există un dezechilibru la acest nivel, înseamnă că nu ești mulțumită din punct de vedere emoțional. Trezirea bruscă din somn în acest interval orar apare mai ales la persoanele emotive, timide, introvertite, care nu-și exprimă supărările și neliniștile.
Intre 1.00 și 3.00 – furie reprimată Acest interval orar este corespunzător ficatului. Daca te trezești intre 1.00 și 3.00 dimineața, acest lucru se traduce prin furie, agresivitate, frustrări acumulate, stare permanentă de irascibilitate, impulsivitate excesivă. Pentru că ficatul este responsabil de modul în care ne organizăm, starea de agitație poate avea drept cauză o perioadă aglomerată, cu multe sarcini care te copleșesc, pe care nu le poți ține sub control.
Intre 3.00 și 5.00 – mesaje din astral Aceste ore corespund plămânilor, considerați de medicina chineza corespondenții tristeții profunde, ai pesimismului, suferinței, depresiei. Daca ai dificultăți de a dormi intre 3.00 și 5.00 dimineața, probabil te frământă o nemulțumire, o nedreptate. Totodată, e un interval prielnic comunicării supranaturale, un semnal divin, o trezire a conștiinței tale care te avertizează că nu ești pe calea care ți-a fost pregătită și că te așteaptă o etapă superioară, o nouă călătorie spirituală care să te ajute să evoluezi
Cele de mai sus sunt preluate de pe kudika și vă invit să citiți aici articolul în întregime: https://www.kudika.ro/articol/spiritual/54025/ce-inseamna-daca-te-trezesti-noaptea-mereu-la-aceeasi-ora.html
Când am citit pentru prima oară, am rămas mască pentru că potrivea perfect perioada prin care treceam cu ora mea fixă de trezire. La momentul acela, mă frământa ceea ce consideram eu o nedreptate iar astăzi, uitandu-mă în spate îmi este clar că nu îmi simțeam viață împlinită și cu sens. Dar să dormi nu este totul. Să dormi și bine, adică să ai și un somn de calitate este într-adevăr totul. Nu știu despe voi, dar eu dacă nu mă odihnesc sunt o fiară pe care tot eu o țin greu în lesă.
Rolul somnului în viața noastră
Somnul permite creierului și corpului să “lase motoarele jos” și să se angajeze în procese de recuperare, promovând o mai bună performanță fizică și mentală a doua zi și pe termen lung. Aș putea să scriu un roman pe tema somnului dar o să mă rezum ca de această dată să vă împărtășesc efectele lipsei somnului de calitate și ce putem face ca să readucem odihna în viața noastră.
Efectele devastatoare ale lipsei somnului de calitate
Kilograme în plus Semnalele responsabile cu starea de sațietate, pe care le transmite creierul, devin slabe sau neechilibrate, astfel că suntem tentați să mâncăm mai mult și mai des decât este recomandat. În plus, atunci când suntem obosiți simțim nevoia să ne completăm “golul” de energie cu mâncare și mâncare de gen carbohidrați din categoria dulciuri, plăcinte sau cartofi prăjiți.
Irascibilitate Uneori, vorbim chiar de super nervozitate. Lipsa somnului ne afectează dispoziția și nu la modul pozitiv. Cum zic eu, atunci când sunt obosită, am senzația că mă transform din om în “neom”.
Probleme de memorie Vi s-a întâmplat să fiți obosit și pur și simplu să nu vă aduceți aminte lucuri foarte simple? Să încercați să căutați în minte răspunsul și să îl găsiți foarte greu? Mie mi s-a întâmplat de nenumărate ori în perioadele în care nu mă odihnesc suficient.
Risc de accidente Mie chiar mi s-a întâmplat cu foarte mulți ani în urma, să am un accident minor din cauza oboselii. Eram într-o perioadă în care munceam zi și noapte iar nivelul de oboseală era deja o stare cronică. Norocul a fost că știind că sunt obosită, conduceam extrem de încet și doar am zgâriat mașina ușor.
Risc de diabet Lipsa somnului afectează eliberarea insulinei, hormonul care reglează nivelul de zahăr din sânge. Daca nu dormim sufiecinet și bine, avem nivelul de zahăr din sânge ridicat și astfel apare riscul diabetului.
Mai greu cu concentrarea Cât de greu îmi este să muncesc atunci când sunt obosită! Uneori, am senzația că nu am nici o șansă să reușesc să-mi “împletesc” gândurile și să ajung la o variantă coerentă. Din păcate, atunci când suntem obosiți, productivitatea noastră scade și ajungem să ne petrecem mai mult timp incercând să obținem rezultatul dorit.
Bătrânețea vine mai repede Da da, ați citit bine! Lipsa de somn ne face mai bătrâni. Păi dacă nu dorm ca lumea, ridurile mele înfloresc ceva superb și parcă toată pielea este lipsită de elasticitate. Pe termen lung, dacă nu ne odihnim, nu prea mai sunt șanse ca pielea să-și revină. Și dacă pielea nu își revine, vă dați seama că nici o celulă din organism nu are timp să-și facă procesele prin care se menține sănătoasă.
Probleme cu inima La capitolul ăsta, nu sunt expertă dar am citit un studiu a cărui concluzie este că lipsa somnului este asociată cu riscul bolilor de inimă. Atunci când nu reușim să ne odihnim ca lumea organismul eliberează hormonul stresului care poate avea un efect negativ asupra inimii.
Vremurile pe care le trăim nu ne ajuta neapărat să avem o viață lipsită de stres așa că automat și odihna noastră este afectată.
Aș putea să vă spun să vă culcați la aceeași oră în fiecare seară și să o faceți și la ora 22.00 pentru că între 22.00 și 24.00 este cel mai odihnitor somn. Aș putea să vă spun asta dar nu o voi face pentru că mi se pare extrem de complicat să putem integra aceste rutine în ritmul nostrum alert. Dacă puteți să o faceți, bravo vouă pentru că e benefic. Pentru cei care nu reușiți să vă țineți de un program strict, eu vă împărtășesc 7 ideipentru un somn bun,bun,bun pe care le putem pune în practică relativ ușor și iau și puțin timp.
7 idei pentru un somn bun,bun,bun
Meditația Atunci când am scris despre “Cele 9 super puteri ale meditației”, articol pe care îl puteți citi în întregime aici, am pus la loc de cinste unul dintre beneficiile principale ale meditației: ne ajută să adormim și să avem un somn odihnitor.
În perioada când ne-am luptat să avem un copil, viața mea a fost complet dată peste cap și gândurile alergau prin capul meu ca mașinile la Formula 1. Și le apuca viteza maximă, fix seara, când mă băgam în pat. În aplicația Insight Timer găsiți sute de meditații pentru a putea adormi dar și pentru a avea un somn de calitate. Important este să ascultați mai multe meditații și să alegeți variantele cu care rezonați voi. Vă promit că veți găsi ceva pe sufletul vostru. Partea bună este că puteți adormi atunci când ascultați meditațiile și mesajele tot ajung în subconștient.
Melatonina Eu sunt adepta suplimentelor cât mai naturale și melatonina m-a ajutat foarte tare să îmi reglez somnul.
Dar ce este melatonina? Melatonina este o substanţă naturală care se găseşte în multe dintre organismele vii. Cantităţi mari din această substanţă se găsesc în banane şi în plantele care fac parte din familia orezului. La multe animale dar şi la oameni, melatonina acţionează ca o substanţă cheie în reglarea ritmului sezonier şi diurn. La oameni, melatonina este secretată de glanda pineală din creier şi este controlată de hipotalamus.
Sinteza şi eliberarea de melatonină este stimulată de întuneric, atingând cote maxime între orele 2 şi 4 dimineaţa şi este inhibată de lumină. Dacă vă treziţi în timpul nopţii, corpul îşi întrerupe producţia de melatonină, iar un nou maxim va fi atins după câteva ore de întuneric. Totuşi, nu toate tipurile de lumină afectează producţia endogenă de melatonină, ci doar lumina albastră care este prezentă în multe surse de iluminat artificiale.
Eu m-am înțeles foarte bine cu Bio Melatonina de la Pharma Nord pe care v-o recomand cu toată încrederea și pe care o puteți comanda aici.
Ulei esențial de lavandă Dacă aveți un umidificator care difuzează și uleiuri esențiale sau pur și simplu un difuzor în casă, încercați să puneți ulei de lavandă. Vă promit că este magic și are un efect calmant. Se știe de fapt că lavanda are proprietăți liniștitoare, așa că nu ezitați să folosiți uleiul esențial pentru a vă odihni. Dacă nu aveți difuzor, puneți o picătură pe încheietura mâinii sau pe pernă, mai pe laterala ei, ca să nu fie nici foarte puternic mirosul.
Ceai calmant de seară Mie îmi place la nebunie ceaiul Bed Time tot la Yogi că doar știți că sunt mare fun această marcă de ceaiuri.Bineînțeles că nu are cofeină, este organic și conține un amestesc ayurvedic de: fenicul, mușețel, mentă, cardamon, rădăcină de valeriană, salvie, flori de levănțică, nucșoară. Și până la urmă, să știți că și ceaiul de mușețel al bunicii are un efect liniștitor, băut înainte de culcare.
Rugăciunea Eu am învățat de la bunica mea să mă rog seara înainte de culcare. Ca să fiu sinceră cu voi, până să apară Zeno, nu o mai făceam chiar în fiecare seară. De când s-a născut el, ” Înger Îngerașul Meu ” nu ne lipsește din repertoriul de seară. Rugăciunea, seara, are darul de ne liniști și de a îndepărta energiile negative pe care le-am acumulat în timpul zilei.
Body scan Este o tehnică foarte dragă mie, mai ales în ultima perioadă. Tot un fel de meditație ghidată dar axată pe identificarea zonelor din corp unde se acumulează tensiunea din timpul zilei. O identifici și scapi de ea, ceeace te ajută enorm să ai un somn de calitate. Tot în aplicația Insight Timer găsiți variante de Body Scan sau chiar pe Youtube.
Întuneric în cameră Melatonina mai este numită și hormonul întunericului pentru că se secretă atunci când este întuneric; așa că evitați să aveți în cameră orice fel de lumină în timp ce dormiți, mai ales lumina albastră pentru că pare că este foarte nocivă somnului odihnitor.
La finalul acestor rânduri, “7 idei pentru un somn bun, bun, bun și adormit repede” aș vrea să vă împărtășesc că pe mine m-a ajutat cel mai mult partea dedicată spiritualității, din categoria meditație și rugăciune si Bio-Melatonina.
Acum, există nenumărate resurse de unde puteți să învățați să meditați, iar eu vă recomand din suflet cursul Emei Barbă, la care puteți să vă înscrieți aici.
Cam asta de la mine pentru voi, legat de cum putem să adormim mai repede și să dormim mai bine. Sper să vă fie de folos.