Probabil că marea majoritate dintre noi am auzit de depresia post-partum, adică după naștere, și mai puțin am auzit de depresia în sarcină.
Dacă din punct de vedere fizic, în ciuda celor 46 de anișori bătuți pe muchie, am avut o sarcină fără nicio problemă majoră, din punct de vedere psihic, m-am cam zdruncinat și nu a fost chiar floare la ureche să gestionez caruselul de emoții pe care l-am parcurs de când am rămas însărcinată până când am născut…pardon, până când l-am ținut pe Zeno în brațe, pentru că ultimele 2 zile înainte să nasc au fost cele mai rele: depresie combinată cu frica.
Mă știți deja că îmi place să vorbesc și de bune și de rele dar mai ales de cum putem să îmbunăm relele, așa că daca sunteți însărcinate, veți fi sau aveți prietene însărcinate, m-am gândit să vă împărtășesc cum să recunoașteți manifestările depresiei și cum să îi limitați impactul. Nu o să vă mint să vă spun că puteți să o ștergeți cu buretele, dar cu siguranță o puteți gestiona astfel încât să vă afecteze cât mai puțin, pe voi și pe cei din jur. Când spun “ depresia în sarcină: cum o recunoști și cum îi limitezi impactul” să știți că nu mă refer să o recunoască numai cine trece prin ea. Și noi, cei din jur, avem datoria să fim atenți la comportamentul prietenelor, colegelor sau doamnelor din familie care așteaptă un copil. Și mai suntem datori să fim acolo pentru ele, când au nevoie de noi. Poate să facă o diferență enormă în calitatea vieții lor pe perioada sarcinii.
Nu vorbesc despre subiect din perspectivă de specialist. Nici medic sau psiholog nu sunt (incă), ci o femeie care a fost insărcinată și a avut depresie, ca o femeie care a avut foooarte multi ani de furca cu depresiile celor din jur. Deci vorbesc din experientă, din ce am citit și din ce învăt acum la facultate. Orice altă parere este binevenită și mă bucură intotdeauna dialogul constructiv. Toate acestea fiind spuse, haideți să vedem impreună cum se manifestă depresia în sarcină, cum o recunoști și cum îi limitezi impactul.
Dacă trebuie cumva să luați și hormoni în primele 13 săptămâni de sarcină, așa cum am luat eu, depresia este garantată. Primul pas în limitarea impactului este să știi că se poate întâmpla. Eu am avut noroc de doctori minunați care m-au avertizat, așa că nu m-a prins chiar nepregătită.De cate ori aveam vreo stare nasoală, care știam că nu mă caracterizează, îmi spuneam: “Trage aer în piept și liniștește-te. O să treacă! Totul trece”. Starea de nervi și irascibilitate mi-a dat cel mai tare de furcă pentru că eu sunt extrem de calmă, de fel. Vă jur că aveam momente în care aș fi putut să sar la gâtul persoanei de lângă mine și să o strangulez cu mâinile goale. Îmi sărea țandăra pur și simplu fără niciun motiv. Îmi aduc aminte că îmi vărsam nervii pe mama, mă contraziceam cu vreo prietenă pe subiecte fără valoare, aruncam priviri de criminal în serie dacă mă enerva careva. Ce puteți să faceți ca să limitați impactul este să vă anunțați prietenii și colegii de birou că veți trece prin stări emoționale ciudate și dacă sesizează că aveți un comportament straniu, să vă lase în lumea voastră. Eu așa am făcut, deci nimeni nu a luat personal ieșirile mele și mai mult decãt atât, nerăspunzând cu aceeași monedă nervilor mei, mă calmam și eu că nu aveam cu cine să mă cert. Nu trebuie să ne fie rușine să împărtășim celor din jur prin ce trecem. Nu trebuie să ne fie rușine că pe lângă transformările fizice din timpul sarcinii mai avem parte și de furtuni psihice. Macar să înțeleagă și ei de ce ne comportăm cum ne comportăm și mai ales să ne susțină.
Sensibilitatea excesivă, adică plânsul din orice este o altă formă de manifestare. Dacă vedeam un pui de câine pe stradă, singur, plângeam de mila lui; dacă mi se întâmpla mie ceva mai puțin plăcut plângeam de mila mea, plângeam dacă mi se părea că cineva nu îmi acordă suficientă atenție și aici aș putea să scriu fară număr dar nu are rost pentru că sunt convinsă că ați prins ideea. Puteți să vă remontați imediat dacă ascultați melodia preferată și veselă, nu cea de inimă albastră. Face minuni un minut de muzică cu energie pozitivă. Vă rog să încercați și veți vedea. Pe mine personal mă liniștește imediat rugăciunea.
Zăcutul pe canapea și “necheful” de făcut ceva. Vă sună cunoscut? Singurul lucru pe care puteam să îl fac era să mă uit la Netflix pentru că nu trebuia să-mi activez niciun neuron. Puteau să stea liniștiți fără să fie deranjați. Dacă aveți o asemenea stare, suprapusă și cu niste kilograme în plus este și mai greu să te activezi și să te miști.Să știți că nu este nimic rău să ne uităm la Netflix dar există și lucruri mai bune de făcut și care vin cu o infuzie de energie. Dar ca să știi ce să alegi să faci, încearcă să închizi ochii și să investighezi un pic care este emoția pe care o încerci stând așa pe canapea: ești tristă, ești furioasă, simți teamă sau ai o stare de anxietate. Pentru fiecare dintre aceste emoții găsiți pe aplicația Insight Timer meditații dedicate, așa că opriți un pic serialul și alocați-vă 30 de minute vouă și ascultați o meditație ghidată. Sunați o prietenă: o altă variantă de a ieși din găleata melancoliei. Dar bineînțeles că pe prietena veselă și voioasă sau pe cea care știe toate bârfele orașului. Scopul conversației este să vă binedispună. Și să faceți haz de necaz.
Uitatul de la mână până la gură. Mi-am căpiat Jumătatea intrebându-l de nenumărate ori același lucru. Pur și simplu nu îmi aduceam aminte nici că l-am întrebat și nici răspunsul. Știu, din propria experiență, că este super enervant să te întrebe cineva același lucru de “n” ori, așa că vis-à-vis de această manifestare vă sfătuiesc să îi rugați pe cei din jur să aibă răbdare cu voi până când vă recuperați memoria de scurtă durată. În cazul meu, a rămas pierdută și după naștere, dându-i astfel Jumătății oportunitatea să schimbe răspunsul aceleiași întrebări, dacă se răzgândește asupra variantei inițiale. 🙂
Pe lângă uitat, pot apărea și probleme de concentrare. Cel mai nasol este când se manifestă în plină ședință și tu nu poți să legi în cap cifre dintr-o prezentare și te chinui tare. Asta a fost momentul în care am început să notez absolut tot ce discutam la birou, ca să fiu sigură măcar că rezolv partea cu uitatul.
Cam astea ar fi simpotomele cel mai des întâlnite ale depresiei în sarcină. Nu ești singura care trece prin asta. Suntem multe și am fi și mai multe dacă am recunoaște toate. Îmi este foarte greu să înțeleg, dacă nu chiar imposibil, de ce ar trebui să ne fie rușine.
Celor ultime 2 zile de sarcină le dedic un paragraf special pentru că cred că au fost unele dintre cele mai grele din viața mea. M-a cuprins o frică teribilă. Știți că dacă frica înlocuiește dragostea este ca și când intunericul înlocuiește lumina. Așa m-am simțit și eu: cuprinsă de întuneric și vedeam doar o luminiță plăpândă undeva…departe. Acum, uitandu-mă în spate, îmi dau seama că era frica de necunoscut. Nu știam cum va arăta viața în formula de 3 și mai ales îmi era foarte frică să nu mă pierd pe mine și lucrurile pe care le iubesc. Vă rog să mă credeți că două zile am fost paralizată de frică; mă întrebam “ce a fost în capul meu să mă apuc să fac copii?”, “nu eram eu fericită în confortul meu”? Un serviciu pe care îl iubeam, vacanțe minunate împreună cu Jumătatea, somn de voie în week-end-uri, stat în restaurant până mă uita Dumnezeu, cafele cu prietenele. Ar trebui să specific că de fapt au fost 2 zile și 2 nopți, că nu vă imaginați că gândurile m-au lăsat să dorm noaptea. Nu că în ultima lună de sarcină am dormit prea mult, oricum.
Dimineața, când am plecat la maternitate, nu am putut să scot o vorbă. M-am dus la cezariană ca mielul la tăiere și cu “Doamne Ajută”! Când m-am trezit din anestezie, la terapie inetensivă (am ales să fac anestezie generală) am cerut băiețelul, bineînțeles. În momentul în care mi l-au pus în brațe, am simțit cum mă inundă cea mai pură și cea mai necunoscută formă de dragoste și toate fricile mele s-au spulberat fix în momentul acela. Și am fost fericită.
Fiecare dintre noi avem perioade mai bune și mai rele, zile mai bune și mai rele, momente mai bune și mai rele. La finalul zilei, întotdeauna există luminița de la capătul tunelului. Și luminița suntem de fapt noi.
Sper că vă sunt de folos, vouă sau prietenelor voastre, aceste gânduri despre depresia în sarcină și cum o recunoști și cum îi limitezi impactul.Până data viitoare vă pup dulce și vă doresc zile bune. Delia
PS Dacă vreți sa citiți despre “6 idei de îngrijire in sarcină, pentru a preveni apariția vergeturilor, căderea părului și lipsa de tonus a pielii” găsiți aici găndurile mele.
