Caruselul emoțional al infertilității și cum i-am supraviețuit este povestea mea, povestea ta, povestea lor…povestea a milioane de femei care luptă cu toate forțele pentru copilul mult dorit.
Am dus o luptă fizică și psihică de aproape 3 ani pe care nici nu am castigat-o și nici nu am pierdut-o. Am supraviețuit-o….Am ajuns la capătul ei cu copilul mult dorit în brațe dar am sacrificat sănătatea mea emoțională și am riscat sănătatea mea fizică. Pentru unele dintre noi, 3 ani pot părea mulți iar pentru altele dintre noi pot părea puțini. Fiecare are drumul ei și numai Divinitatea știe când și cum ajungem la capăt.
Îmi aduc aminte că la începutul călătoriei mele am fost la mai mulți medici pentru o opinie și unul dintre ei, o doamnă, mi-a spus să-mi văd de treabă că la vârsta mea am 0 șanse să pot să duc o sarcină până la capăt. Și până la urmă, faptul că mi-a spus părerea dânsei nu este partea care m-a marcat ci totala lipsă de empatie. Răceala din glas și stilul telegrafic. Mai mai că îmi comunica în acest fel să plec naibii mai repede de la dânsa din cabinet și să mă duc în lumea largă. Unde de altfel m-am și dus că la dansa nu am mai călcat vreodată.
Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu va fi atât se ușor precum îmi imaginasem și trebuia să mă pregătesc psihic pentru o călătorie dificilă și cu durata nederminată.
Am trăit din încercare în încercare, din așteptare în așteptare, din disperare în disperare și din speranță în speranță.
Ciclul acesta al încercării, speranței, fricii și disperării îl experimentam de fiecare dată când o luam de la capăt cu o încercare. În cazul meu, vorbim despre încercările de fertilizare in vitro dar trăim aceleași emoții indiferent de metoda prin care încercăm. După prima tură de fertilizare in vitro, am ieșit foarte șifonată emoțional. Acum, ca să fiu sinceră este puțin spus șifonată; eram la pământ și de acolo de la pământ am realizat că lupta cu infertilitatea nu va fi o alergare ușoară ci un maraton în toată regula pentru care eu aveam 0 pregătire.
Marele meu noroc a fost că mi-am petrecut mai mult din ultimii 20 de ani din viață în companii multinaționale de unde am învățat enorm de multe lucruri, lucruri care mi-au fost de folos și în această situație. Azi, după ce am ajuns la capătul drumului și am studiat mult ca să devin Infertility Coach mă uit în spate și îmi dau seama că intuitiv am făcut cam ce trebuia pentru a face barca să plutească în direcția copilului mult dorit.
Planul A, Planul B, planul C
În primul și primul rând am înțeles că am nevoie de un plan, că nu pot să merg înainte sperând la fiecare încercare că rămân însărcinată și neavând pregătit și planul pentru varianta în care nu rămân însărcinată. Fiecare speră că următoarea încercare va fi reușită, citește în stele că va fi reușită, visează că va fi reușită, avem chiar și simptome cum că am fi însărcinate dar din păcate uneori nu rămânem însărcinate și ne dăm iar cu capul de pământ. Să speri așa că de data asta iți iese și să nu știi ce faci dacă nu iți iese, te dărâmă emoțional îngrozitor de tare. Faptul că nu reușești să ramâi însărcinată te dărâmă oricum, dar numai un plan cu pasul următor te poate ajuta să vezi luminița de la capătul tunelului. De la a doua fertilizare in vitro am știut exact planul pe următorul cincinal.
Glumesc cu cincinalul dar am știut clar că dacă nu reușim vor urma și a treia și a patra tură. După a patra, rămăsese să reevaluăm planul dar din fericire nu a mai fost cazul.
Let go of control
Nu am știut cum să traduc astfel încât esența să rămână acolo, dar ar fi ceva de genul nu mai dori să controlezi procesul pentru că nu prea se poate. Lucratul în multinaționale m-a învățat să fiu organizată și să fac toate demersurile ca să dețin controlul. Numai că atunci când intri în caruselul fertilizărilor in vitro nu prea știi nici ce iți aduce ziua de mâine, dapăi să deții controlul situației. Probabil că asta a fost lecția pe care am avut-o eu de învățat și astăzi vă spun cu toată sinceritatea că schimbarea aceasta de comportament a fost una dintre cele mai grele din viața mea dar având la dispoziție câțiva ani, am reușit până la urmă să înțeleg beneficiile renunțării la control:
- în primul rând, ajungi să nu mai trăiești într-o preocupare continuă care induce o stare de stres continuă
- în al doilea rând, așa cum spunea Ajam Brahm “Relax. Everything is out of control”
Așteptări neutre
Cred că aici ați făcut ochii mari și vă întrebați cum Dumnezeu să nu ai așteptări atunci când viața ta s-a transformat într-o așteptare permanentă a momentului când vine copilul mult dorit. Știu că este extrem de greu de pus în practică dar este extrem de benefic pentru sănătatea noastră emoțională dacă reușim. Trecerea de la agonie la extaz, provocată în cea mai mare măsură de așteptările noastre este ca un bumerang care te tot lovește în față și lasă cicatrici de fiecare dată.
Aș vrea aici să vă dau vreo formulă magică și să rezolve situația peste noapte dar nu am. În schimb pot să vă spun că reușești atunci când înțelegi că tot acest carusel emoțional nu face altceva decât să iți reducă șansele de a rămâne însărcinată. Atunci cănd înțelegi că numai echilibrul emoțional te poate ajuta să iți atingi scopul. Suprasolicitarea emoțională, nu.
Grup de suport
Partenerul, mama, prietenele cele mai bune. Eu am avut un grup de suport extins, i-am căpiat pe toți dar m-au suportat pentru că au înțeles că singură nu pot să ajung la capăt de drum întreagă la minte. Daca mă întrebați pe mine, mai ales în contextul în care infertilitatea este considerată încă subiect tabu, cel mai important este să avem suport. Și dacă este suport specializat cu atât mai bine.
Pentru mine, aceștia au fost cei 4 piloni pe care m-am sprijint ca să supraviețuiesc in caruselul emoțional al infertilitații și am făcut-o într-un mod cât se poate de conștient.
Numai într-un mod conștient, cu implicare din partea noastră și cu suport putem să ajungem să simțim pe față lumina de la capătul tunelului.