Sunt convinsă că ştiţi vorba aia cu “fii atent ce îţi doreşti că s-ar putea să se împlinească”? Ei bine, Addie LaRue ştie sigur despre ce vorbesc!
Suntem în Franţa, în 1714, în satul Villon-sur-Sarthre, aproape de Le Mans. Addie LeRue are 23 de ani şi nu şi-a dorit niciodată o viaţă ca a părinţilor ei sau ca a celei mai bune prietene, Isabelle. Isabelle este deja căsătorită şi are trei copii. Cele mai frumoase amintiri sunt drumurile pe care le făcea cu tatăl ei, meşteşugar în lemn, o dată pe an către târgul de la Le Mans. Când a început să suspecteze că viaţa ar putea fi mai mult decât un soţ, o gospodărie şi copii. Că lumea este cu mult mai mare şi mai interesantă decât satul Villon. Dar Addie este o fată de 23 de ani care trăieşte la 1700 şi datoria ei este să se mărite cu Roger, văduvul pe care părinţii i l-au găsit.
Doar că Addie nu se poate împăca cu ideea asta şi s-a rugat la toţi zeii, mai noi sau mai vechi, doar-doar şi-ar putea negocia libertatea pe care şi-o doreşte cu atâta ardoare. Dar zeii nu i-au răspuns, iar ziua nunţii se apropie cu repeziciune… Înainte de a ajunge la altar, Addie face o nouă încercare – rugându-se la orice zeu ar vrea să o asculte. Şi în sfârşit un zeu pare să-i asculte ruga fierbinte. Dar Addie a neglijat o vorbă înţeleaptă – niciodată să nu te rogi la zeii care vin după căderea nopţii. Addie este prea disperată ar da orice la schimb, iar cel care îi apare învăluit în întuneric, cu chipul iubitului imaginar pe care l-a desenat de mii de ori visând cu ochii deschişi, e singurul care a auzit-o. Un târg se încheie între ei – sufletul ei contra libertăţii mult dorite: Addie îşi doreşte să nu aparţină nimănui, să trăiască cum vrea, să aibă timp. Iar preţul pare unul corect – sufletul ei îi va aparţine întunericului atunci când ei nu îi va mai trebui, atunci când se va fi săturat de viaţă.
Addie nu ştie încă care este puterea cuvintelor, nu ştie încă cât este de mare preţul pe care tocmai s-a învoit să îl plătească…
Pare un vis dar Addie descoperă curând că totul a fost real. Nimeni nu o mai cunoaşte în satul ei, nici părinţii, nici cea mai bună prietenă. Parcă nici nu a existat vreodată.
Addie şi-a dorit să nu aparţină nimănui, să fie total liberă, iar acum nimeni nu îşi aminteşte de ea. În secunda în care nu mai este văzută, Addie este uitată. De oricine. Şi oare cum poate fi ceva real dacă nimeni nu şi-l aminteşte? Addie există cu adevărat dacă nimeni nu îşi poate aminti de ea?
Mi se pare minunată această idee – şi îmi vine să o aplaud pe V.E. Schwab pentru că a încercat să o exploreze. Răspunsul pe care ni-l propune scriitoarea este ideea, inspiraţia. Ideile sunt cele care dăinuie, nu persoanele. Ideile sunt cele care i-au inspirat pe pictori sau pe muzicieni şi ele există şi azi în operele lor.
Addie va descoperi şi ea asta în decursul îndelungatei ei vieţi. Că poate planta bucăţele din sufletul ei care vor dăinui etern, într-un desen, o pictură sau într-o melodie.
Aproape 300 de ani au trecut de la târgul făcut cu întunericul şi Addie tot mai vrea să trăiască, încă găseşte lucruri noi care să o fascineze, deşi viaţa ei este cea a unei fantome. În fiecare an, la aniversare, el – care acum are un nume, Luc – vine să-şi ceară preţul, să-i ceară să-şi predea sufletul, iar Addie îl aşteaptă înfrigurată, dorindu-şi în acelaşi timp să nu vină…
Însă într-o zi păşeşte într-o mică librărie şi totul se schimbă. Aici îl întâlneşte pe Henry. Iar Henry îşi aminteşte…şi-o aminteşte pe Addie…
Am savurat “Viaţa invizibilă a lui Addie LaRue” aşa cum savurezi o pralină de ciocolată belgiană. Încet, prelungind clipa, până ce ultima moleculă de ciocolată se topeşte de pe limbă…
Şi uite aşa s-a strecurat V.E. Schwab pe raftul scriitorilor mei preferaţi şi dacă veţi alege să-i citiţi cartea, cred că-şi va găsi locul şi în sufletul vostru.
Sper să vă placă recomandarea mea de azi – eu am fost extrem de încântată când am văzut ca s-a tradus deja în limba română – şi vă urez lectură plăcută.
Alegeţi o carte ca să trăiţi o mie de vieţi!
Cu drag, Gabi
Aprecierea mea:
Despre autoare:
Victoria Schwab este o autoare americană de proză fantastică pentru adulţi, tineret şi copii.
Şi-a câştigat faima cu romanul “Vicious”, roman apreciat ca fiind cel mai bun în anul 2013 la categoria de literature fantastică/SF/Horror.
Succesul a continuat cu seria “Shades of Magic” şi cu continuarea la “Vicious”, denumită “Vengeful”, apărută în 2018.
“Viaţa invizibilă a lui Addie LaRue” este primul roman care nu aparţine niciunei serii şi a fost publicat în SUA în 2020.
Titlu în original: “The Invisible Life of Addie LaRue”
Anul apariţiei: 2021
Editura: Bookzone
Gen: beletristică, fantastic