Faceţi cunoştinţă cu surorile Sommerville din Wishing Tree, statul Washington, SUA…
Regina (Reggie) Sommerville
Reggie are afacerea ei în Seattle: ajută tineri inventatori să scoată pe piaţă produse de succes. După ce în urmă cu un an, de Thanksgiving, a trăit cea mai mare bucurie şi cea mai mare dezamăgire, Reggie se întoarce în oraşul natal, Wishing Tree. Acum un an Jack a cerut-o în casatorie, iar a doua zi după petrecerea de logodnă a părăsit-o fără vreo explicaţie. Reggie speră că în anul care a trecut oraşul a uitat de drama ei. Aşa că la întoarcerea acasă se poate concentra doar pe petrecerea de reînnoire a jurămintelor, petrecere pe care părinţii ei o plănuiesc. Pentru că nu au avut parte de o nuntă adevarată, anul acesta, chiar de Crăciun, vor să-şi organizeze o nuntă cum nu au avut atunci când s-au căsătorit. Iar Reggie este cea care o va ajuta în planificarea nunţii mult-dorite. Sub acest pretext, Reggie şi câinele ei Bella sosesc în Wishing Tree cu puţin timp înainte de sărbătoarea de Thanksgiving.
Dena Sommerville
Dena este sora mai mare a lui Reggie. Proprietară de B&B (Bed&Breakfast), o moştenire de familie şi profesoară la şcoala primară. Nici Dena nu a fost mai norocoasă în dragoste. Aplicaţiile de dating nu au ajutat-o să-şi găsească jumătatea, iar timpul trece şi ea îşi doreşte o familie. Aşa că apelat la o inseminare artificială, iar acum este însărcinată, iar greţurile matinale par să nu ştie că trebuie să apară doar dimineaţa 😊
Apar personajele masculine 😊
Toby este prima iubire adevărată a lui Reggie. S-au despărţit după o ceartă urâtă, chiar la finalul liceului, iar imediat după aceea Toby a dispărut din oraş. S-a reîntors în urmă cu un an şi s-a restabilit în Wishing Tree împreună cu fiul lui de 8 ani (acum elev în clasa Denei) şi bunica paternă. Are propriul business – un lanţ de plăcintării denumit după bunica lui – şi este singur. Reîntâlnirea, după 12 ani, cu Reggie, îi bulversează pe amândoi. Cu atât mai mult cu cât chimia dintre ei este încă acolo, chiar mai puternică decât în adolescenţă…
Micah este un fost star rock şi compozitor de muzică. Formaţia lui, Darryl John James, este faimoasă, iar hiturile lui sunt arhi-cunoscute. Dar acum un an o dramă cumplită l-a afectat iremediabil. Soţia lui, Adriana, însărcinată în cinci luni, a murit într-un accident de maşină produs de un şofer beat. Şi el a fost rănit, recuperarea fiind anevoioasă şi de durată. Micah s-a recuperat fizic, însă pierderea soţiei şi a copilului nenăscut au lăsat traume aşa de adânci că nu a mai putut compune nimic de la accident. Prietenul lui cel mai bun (şi fost membru al formaţiei), Steve, s-a mutat în Wishing Tree unde a cumpărat o fermă de brazi. La invitaţia lui Steve, Micah a venit în Wishing Tree în speranţa că oraşul, faimos pentru modul cum sărbătoreşte Crăciunul, îl va inspira să rescrie din nou. Aşa că Micah a dat curs invitaţiei şi s-a cazat chiar la B&B-ul Denei. Iar Dena habar nu are cine este celebritatea cu care împarte locuinţa…
De aici intriga este predictibilă, dar asta nu face poveştile mai puţin interesante. Pe mine cartea m-a furat, m-a introdus iremediabil în atmosfera de Crăciun şi am ajuns să mă bucur ca un copil de happy-end… ceea ce evident vă doresc şi vouă! Şi dacă tot am rămas aşa, cu căldură în suflet de la cartea Susanei Mallery, mă duc să aduc decoraţiunile de Crăciun şi mă apuc de decorat!
Cartea este foarte nouă şi dacă v-o doriţi, este disponibilă pe Kindle şi Amazon 😊
Pe data viitoare, cu o nouă lectură de sezon, cu drag,
Gabi
Aprecierea mea:
Despre autoare:
Susan Mallory este o autoare americană de cărţi romantice; cam toate au loc în comunităţi mici, rurale. Pentru că este o mare iubitoare de animale, acestea ocupă de obicei un rol important romanele ei. Este născută în 1970 în Los Angeles, California, unde a şi crescut.
A terminat Seton Hill University şi a publicat primele ei două romane încă din timpul facultăţii.
În 2008, romanul ei “Accidentally Yours” a ajuns în topul New York Times Besteller, iar în 2012 a ajuns pe locul doi în top cu romanul “Summer Nights”. În 2015 a ajuns pe primul loc în top cu un alt roman, “Thrill Me”.
Locuieşte în prezent cu soţul ei în statul Washington şi este un luptător activ pentru drepturile animalelor.
Titlu în original: The Christmas Wedding Guest
Autor: Susan Mallory
Data apariţiei: 28 septembrie 2021
Editura: HQN Books
Genul: ficţiune romantică contemporană