“Cum să faci față, simultan, provocărilor procedurii de fertilizare in vitro și pandemiei” este un articol inspirat de una dintre femeile minunate cu care lucrez.
“Deja, dacă apuci să faci FIV, ai nevoie de multă vână, energie și de o furie imensă. Eu asta simt furie: furie pe medicii care mi-au greșit diagnosticul și care m-au ciuntit, iar apoi s-au ascuns ca șobolanii, furie pe neputința mea și a corpului meu de a-și îndeplini funcția biologică de bază, aceea de perpetuare a speciei. Am o furie pe obsesia mea de a organiza lucrurile până la ultimul detaliu, de a fi corectă și onestă, de a juca cinstit și a vedea că, în contrapartidă, trag ponoasele de pe urma neptuinței mele de a ține la distanță pe cei care sabotează, fără scrupule și regrete, ceea ce pentru mine e un proiect cât o viață. La propriu
Sunt plină de furie și de frustrare că NU AM ÎNVĂȚAT SĂ URLU atunci când trebuie, să spun NUUUU, NU vreau cutare sau cutare lucru.
MĂ SIMT TRĂDATĂ de mine însămi.
Pandemia asta este o glumă proastă, dincolo de milioanele de vieți pe care le-a răpit, de sărăcia pe care o aduce, e o glumă proastă prin tot stresul creat. Am venit acasă, am stat 72 ore ca să respect legea ( să nu stau în carantină și să pot merge la medic) și am plecat gândind că voi reveni și voi putea sta în casa mea , cu copilul meu, în țara mea, să îmi fac tratamentul. Am aflat că am COVID doar pentru că am făcut un test înainte de avion, sigur mă așteptam pe jumătate. Mârșăvia asta de virus plutește în aer.
Am aflat că FIV-ul ăsta nu înseamnă doar luptă cu cronometrul, cu trompele, cu ovocitele și injecțiile în burtă, înseamnă și bilete de avion și zile de concediu duse pe apa sâmbetei pentru că un virus nevăzut și ticălos își face mendrele.
Acum stau cu COVID-ul în pat, mă doare burta pentru că am ciclu ca la 14 ani, dar nu pot să mă bucur că iată, corpul meu funcționează, pentru că întreaga lume s-a oprit din mers. Sunt la fel de bezmetică precum toată planeta, nu mai știm să stăm locului. AM OBOSIT, m-au lăsat nervii, calculele nu îmi ies. Dar pe măsură ce scriu, îmi vin în minte copiii care mor de foame și de boli, copiii care s-au născut, dar pentru care NU există viitor. Poate vrea Dumnezeu și asta de la noi: să dăm o șansă unui suflețel. Am urlat, am spart fructiere de nervi, acum sunt obosită și aștept. Aștept să-mi iasă testul negativ. Apoi, să vin acasă și să vedem ce putem face”
Aceasta este mărturia uneia dintre clientele mele care se luptă cu infertilitatea secundară. Aceasta este mărturia unei femei ce se luptă cu toate forțele să devină mamă pentru a doua oară. O admir pentru înțelepciunea și pentru puterea de a trece peste un act medical greșit (întâmplat în altă țară) care i-a răpit șansa de a avea un al doilea copil în mod tradițional.
Acum, când își găsise o traiectorie, a mai venit un tsunami peste ea: covidul. A dărâmat-o dar s-a ridicat din nou cu și mai multă putere și dorință.
Cum să faci față, simultan, provocărilor procedurii de fertilizare in vitro și pandemiei
Lipsa controlului este una dintre provocările principale pe care le avem de gestionat atunci când am intrat pe drumul procedurii de fertilizare in vitro: nu știi cât durează tratamentul , nu știi cum iți răspunde organismul și câți foliculi ajung la maturitate, câte ovocite ajung să ți se recolteze, câte supraviețuiesc, cați embrioni rămân, fac transfer fresh sau mai tărziu, plus întrebarea cheie: REUȘESC DE DATA ASTA?
Toate suntem obișnuite să ne ținem viața în frâu cu 2 mâini iar fertilizarea in vitro vine cu atât de multe necunoscute că nici cu 10 mâini nu mai poți ține în frâu situația.
Peste toate aceste necunoscute, covid-ul vine mișelește și te atacă atunci când te aștepți mai puțin. Te ia prin surprindere și pentru asta chiar nu ești pregătită deloc. Paralizezi în prima fază. Nu iți vine să crezi. Ai senzația că este un coșmar din care o să te trezești la realitatea dorită de tine. Numai că nu este așa și te apucă toate furiile din lume.
1. Descarcă-ți furia
Furia este o emoție cu reputație proastă, dar reputația proastă este asociată de fapt agresivității care apare pentru că furia nu a fost exprimată. Furia își are rădăcina în nedreptate: fie nedreptatea pe care cineva ne-o face, fie nedreptatea pe care de multe ori, ne-o facem noi, nouă. Și ce nedreptate mai mare decât să apară covid-ul în viața noastră atunci când ne pregătim de un tratament de stimulare hormonală sau chiar în mijlocul lui, sau înainte de puncție, respectiv transfer?
Câteva variante de a-ți descărca furia în mod constructiv:
• așterne pe hârtie tot ce iți trece prin minte ( cu vorbe mai frumoase sau mai puțin frumoase)
• sună sau întâlnește-te cu cea mai bună prietenă și varsă sacul de furie la ea ( dar bineînțeles avertizeaz-o de la început care este scopul și durata conversației). Iți poți folosi și partenerul pentru asta dar cred că l-ai folosit deja de prea multe ori pe post de “sac de box”, așa că mai bine sună o prietenă
2. Plângi
După ce ai trecut de furie și de întrebările : DE CE MIE?, DE CE EU? CU CE AM GREȘIT SĂ MI SE ÎNTÂMPLE ASTA? DE CE ESTE VIAȚA NEDREAPTĂ? eu iți recomand din suflet să plângi. Plânsul are efecte super benefice:
• te ajută să eliberezi durerea pe care o simți prin eliberare de endorfine
• lacrimile provocate de emoții conțin hormonul stresului, adrenocorticotropul, așa că atunci când plângi, plângi cu tot cu chimicalele asociate cu stresul
• plânsul le arată celor din jurul nostru că suntem într-o situație neplăcută, așa că putem beneficia de suport de la ei
• plânsul ajută la curățarea ochilor, prin eliberarea de lisozimă care omoară bacteriile
3. Ia o PAUZĂ
Ai nevoie ca gândurile tale să treacă din modul haos în modul cât de cât liniștit și coherent ca să poți vedea clar pașii următori.
Pentru trecerea la modul calm, eu iți sugerez câteva aplicații unde găsești super meditații:
4. Plan de acțiune
Gata cu furia și cu plânsul. Punct și de la capăt. Pune mâna pe o hârtie și un pix și scrie pașii următori pe care-i ai de făcut. Cu calm și încredere.
Te rog să mă crezi că înțeleg frustrarea și slalomul printre necunoscute. Singura soluție în a reuși să rămânem întregi la cap este să ne împrietenim cu ele și să acceptăm că nu putem să le controlăm pe toate în viața asta.
Dar despre asta într-un articol viitor. Între timp te invit să citești și “9 semne că lupta cu infertilitatea ți-a dat lumea peste cap”.
