Nu stiu despre voi, dar eu din când în când savurez câte o carte din categoria “plăceri vinovate”. Nu că vreau să vă dau definiţii, dar vreau să fim pe aceeaşi pagină 😊 Prin categoria “plăceri vinovate” înţeleg genul de lectură despre care se înţelege clar că nu e vreo capodoperă literară şi care uneori este văzută cumva ca ciudată sau hai, neobişnuită. DAR cărţile din categoria asta exercită o atracţie ciudată, mă fac să mă simt bine când le citesc şi în plus ştiu clar ca nu trebuie să-mi stresez mintea în niciun fel citindu-le: nu au vreo intrigă greu de urmărit şi nici nu conţin ceva fapte istorice complicate. De fapt tocmai ăsta este motivul pentru care aleg să le citesc din când în când!
Şi ca să fie şi mai clar includ aici aşa-numitele “beach reads” (în traducere mai mult sau mai puţin liberă – cărţi de citit pe plajă), cărţile romantice (mai ales cele de epocă cum sunt ale Lisei Kleypass), cărţile de dragoste mai mult sau mai puţin erotice, literatură fantastică cu accente romantice… şi probabil şi altele dar nu-mi vin acum în minte şi oricum v-aţi prins deja despre ce vorbesc.
“Cum să furi o inimă cu un sărut” este fix o astfel de carte. Nu vă ia mai mult de două zile să o citiţi aşa că e numai bună de weekend, nu vă solicită mai deloc creierul, dar sigur odată ce vă apucaţi de ea nu o să o lăsaţi din mână până la sfârşit 😊
Acum, pe bune, din când în când avem nevoie şi de astfel de poveşti!
Nici măcar nu trebuie să vă face u un rezumat al poveştii – autoarea o face singură, pe prima pagină, înainte de prolog 😊:
“Se spune că primul sărut trebuie să fie câştigat. Al meu a fost furat la un carnaval de un tip mascat, arogant şi versat, sub cerul oraşului Chicago. Aveam 19 ani. Se spune că jurămintele din ziua nunţii sunt sacre. Dar, în cazul meu, au fost încălcate încă dinainte să ieşim din biserică. Se spune că inima bate pentru un singur om. A mea s-a frânt în două şi a sângerat pentru doi rivali care s-au luptat pentru ea până în pânzele albe. l-am fost promisă lui Angelo Bandini, moştenitorul uneia dintre cele mai influente familii mafiote din Chicago. Am fost luată în căsătorie de senatorul Wolfe Keaton, care l-a şantajat pe tatăl meu ca să mă forţeze să mă mărit cu el. Se spune că poveştile de dragoste adevărată au un final fericit. Eu, Francesca Rossi, m-am surprins ştergându-mi şi rescriindu-mi povestea până la ultimul capitol. Un sărut. Doi bărbaţi. Trei vieţi. împletite laolaltă.
Şi, prinsă la mijloc între aceşti doi bărbaţi, eu trebuia să îl găsesc pe cel care să-mi fie alături până la sfârşitul zilelor.”
Francesca este proaspăt întoarsa de la o şcoală cu internat din Elveţia, şi este gata să-şi găsească jumătatea – un tânăr dintr-o familie care îi va asigura tatălui ei consolidarea statutului între familiile mafiote din Chicago. Francesca este foarte frumoasă şi este îndrăgostită de prietenul ei din copilărie Angelo Bandini. Iar dragostea vieţii ei se va materializa la balul mascat la care îl va lăsa pe Angelo să o sărute pentru prima oară.
Doar că, evident, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la…balul mascat! Asta pentru că cel care o va săruta pentru prima oară nu este Angelo ci senatorul Wolfe Keaton, un bărbat arogant şi nesuferit pe care tocmai l-a cunoscut.
Lucrurile se complică şi mai mult pentru că în scurt timp Francesca se pomeneşte logodită cu senatorul Wolfe si mutată de urgenţă în locuinţa acestuia. Wolfe îl are la mână pe tatăl Francescăi, logodna devenind astfel posibilă.
De aici nu e nevoie de un prea mare efort de imaginaţie – nu şi dacă aţi citit “Îmblânzirea scorpiei” (Shakespeare) sau măcar aţi văzut “Frumoasa si Bestia” 😊
Frumoasa Francesca va topi încet-încet inima de gheaţă a lui Wolfe, iar Wolfe îşi va face loc în inima Francescăi, înlocuind dragostea adolescentină pentru Angelo cu o dragoste matură şi pasională.
Deşi spuneam că povestea este predictibilă, tot nu o poţi lăsa din mână – dialogurile dintre cei doi, evoluţia poveştii lor de dragoste, cu urcuşuri şi coborâşuri, reuşeşte să te ţină agăţat de pagini până la final.
Frumoasa Francesca va topi încet-încet inima de gheaţă a lui Wolfe, iar Wolfe îşi va face loc în inima Francescăi, înlocuind dragostea adolescentină pentru Angelo cu o dragoste matură şi pasională.
Deşi spuneam că povestea este predictibilă, tot nu o poţi lăsa din mână – dialogurile dintre cei doi, evoluţia poveştii lor de dragoste, cu urcuşuri şi coborâşuri, reuşeşte să te ţină agăţat de pagini până la final.
Weekendul s-a terminat şi o nouă săptămână ne aşteaptă – dar parcă încep săptămâna mai bine după ce am terminat cartea asta, ceea ce cu siguranţă vă doresc şi vouă!
Până data viitoare vă doresc lectură plăcută,
Cu drag, Gabi
Aprecierea mea:
Despre autoare:
L.J.Shen este o autoare americană de literatură romantică contemporană pentru adulţi, născută în San Francisco, California. A călătorit prin toată lumea – iar cărţile ei au cunoscut succesul international fiind traduse în numeroase limbi.
Mai multe despre ea şi despre cărţile ei găsiţi aici.
(Titlu în original: “The Kiss Thief”)
Autor: L.J. Shen
Anul apariţiei: 2019
Editura: Epica
Gen: Beletristică, Dragoste, Ficţiune aduli, Literatură contemporană