Eu am fost îndrăgostită de mare de când mă ştiu. Imi e frică să înot în mare – mai ales când sunt valuri, iar dacă picioarele încep să nu mai ajungă la fund deja simt cum panica se instalează. Dar asta nu m-a oprit vreodată să iubesc marea şi albastrul ei infinit. Mă fascinează adâncurile ei, mă fascinează culoarea ei, mă intrigă faptul că oamenii pot călători cu bărci, vapoare sau că se pot scufunda în adâncul mării. Poate de aceea îmi plac şi filmele cu aventuri pe mare şi, în egală măsură cărţile în care marea, oceanul, joacă un rol important.
Ştiu că nu e prima oară când spun asta, dar de Fable am aflat tot de la internauţii îndragostiti de cărţi de pe Instagram. Nu auzisem nici de scriitoare – Adrienne Young şi nici de cartea ei, primită cu multe laude în toată lumea. Iar de coperta cărţii nu vă mai spun pentru că grafica ei mi se pare absolut senzaţională.
Nu m-am lăsat până nu am cumpărat cartea; m-am apucat de ea imediat şi nu am mai putut s-o las din mână. Trei zile mai tarziu eram cu sufletul la gură şi imens dezamăgită – continuarea urma să apară abia anul acesta în luna martie. Cum să aştept 3 luni ca să văd cum se termină povestea lui Fable??? De neconceput, dar ce puteam sa fac? Sper din suflet ca cititorii români să nu trebuiască să aştepte prea mult până la apariţia celui de-al doilea volum, Namesake. Şi nu insistaţi, deşi l-am citit deja, nu o să vă dezvălui cum se termină! 😊
Fable este eroina principală a carţii omonime – o tânară de optsprezece ani care îşi câştigă existenţa scufundându-se după minereuri preţioase în jurul insulei Jeval. De patru ani strânge bani să-şi poată cumpăra un loc pe o navă care o va duce la Saint să-şi ceară moştenirea care i se cuvine aşa cum le-a fost înţelegerea.
Patru ani au trecut de când a fost abandonată de acelaşi Saint, pe aspra insulă Jeval. Avea doar 14 ani şi viaţa pe care o ştia luase sfârşit odată cu scufundarea navei Lark şi moartea mamei ei, o scufundătoare experimentată. Mama lui Fable fusese unica şi marea dragoste a lui Saint – dar ultima dintre cele 5 reguli ale lui Saint era clară: “Niciodată, sub nicio circumstanţă, să nu dezvălui cine sau ce contează pentru tine”. De aceea nimeni nu ştie că Fable este fiica lui Saint, unul dintre cei mai mari şi mai importanţi comercianţi.
Fable face comerţ cu o singură nava care vine regulat pe Jeval: Marigold. Iar cel care îi cumpară de fiecare dată minereul preţios este West, tânărul căpitan al navei Marigold.
Un incident neplăcut o forţează pe Fable să părăsească Jeval mai curând decat se astepta şi într-o companie neobişnuită: chiar echipajul navei Marigold.
Dar echipajul de pe Marigold nu priveşte cu ochi buni hotărârea lui West de a o lua pe navă pe Fable, mai ales că ei nu au fost consultaţi. Willa, Hamish – trezorierul navei, navigatorul Paj si Auster fiecare are motivele lui – dar toţi se învoiesc până la urmă să îi ia banii şi să o ducă până la Ceros unde Fable plănuieşte să-i bată tatălui ei la uşă.
Drumul până la Ceros este plin de aventuri – cu atât mai mult cu cât atât Fable, cât şi echipajul Marigold, ascund secrete şi nu sunt dispuşi să se încreadă unii in altii. Nimeni nu este ceea ce pare, iar loialităţile vor fi puse la grea încercare. Dar evident că lucrurile vor lua o turnură neaşteptată şi trădările, prieteniile şi dragostea se vor împleti pe masură ce povestea se derulează iar lumea creată de Adrienne Young te cucereşte milă cu milă (marină, evident!) până la ultima pagină şi sfârşitul ei neaşteptat.
Fable nu este chiar o carte cu piraţi – asa cum am citit pe undeva o descriere – mie mi s-a părut mai degrabă o foarte interesantă saga, o poveste a maturizării şi a găsirii primei iubiri acolo unde te aştepţi mai puţin şi împotriva a tot ceea ce ai fost învăţată toată viaţa să crezi.
Sper că v-am trezit interesul să citiţi Fable – ar fi o alegere minunată pentru mini-vacanţa de Paşte. Şi că tot a venit vorba de Sărbatorile pascale, vreau şi eu să vă urez să le petreceţi alături de cei dragi, înconjuraţi de familie si de tot cee ace iubiţi mai mult!
Cu drag, Gabi
Aprecierea mea:
Despre autoare:
Adrienne Young este o scriitoare americană în vârstă de 36 de ani, născută înTexas dar care în prezent locuieşte în California. După cum chiar ea mărturiseşte, Young iubeşte istoria, călătoriile şi cafeaua. Îi place yoga şi îi plac cărţile vechi pe care le vânează prin târgurile de vechituri. Soţul ei este producător de filme documentare şi au împreună 4 copii.
A scris până acum 5 romane, iar al şaselea este în curs de apariţie anul acesta.
Titlu original: Fable
Autor: Adrienne Young
Anul apariţiei: 2021
Editura: Storia Books
Gen: beletristică, ficţiune, Young Adult