Valhalla VintageVerb VST Crack
Într-unul dintre articolele anterioare, am vorbit despre consecințele pe care stresul le are asupra sănătății și, automat, asupra fertilității noastre. Îmi pare nespus de rău că atunci când eu m-am luptat cu infertilitatea, nu am înțeles mai din timp cât de mult contează echilibrul interior: atât cel emoțional, cât și cel somatic (al organismului nostru).
După ceva timp de cercetări și încercări, am simțit, oarecum intuitiv, că mă autosabotez, stând într-o permanentă stare de stres și anxietate, cu un singur gând în minte și un singur obiectiv de viață: să devin mamă! Am știut că mai mult de atât nu pot să duc, fără să îi afectez și mai mult pe cei din jur, fără să îmi afectez relațiile și munca. În câteva cuvinte, fără să îmi fac viața praf și pulbere. Acela a fost momentul în care am decis să ies din negură și să mă întorc la lumină. Să îmi trăiesc viața frumos, rămânând fidelă intenției de a avea un copil.
Strategii pentru o minte și un corp sănătoase
Haideți să vedem care sunt metodele cu ajutorul cărora putem restabili armonia minte-corp și suflet, bineînțeles.
La modul general, scopul tehnicilor, al instrumentelor și al practicilor de resetare conexiune minte-corp este să aducă în viața noastră o stare de relaxare, calm, încredere și, bineînțeles, starea de echilibru a organismului nostru.
Arta relaxării și importanța ei
Răspunsul de relaxare este o stare fizică de odihnă profundă, care apare atunci când o persoană este extrem de relaxată și care contracarează răspunsurile fizice și emoționale ale organismului la stres, permițându-i să revină la o stare de calm. Atunci când o persoană reușește să intre în starea de relaxare se produce o scădere măsurabilă a ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, a ritmului respirației, a nivelului hormonilor de stres și a contractării musculare.
Relaxarea are și o serie de beneficii pe termen lung. Cercetătorii de la Mind – Body Medical Institute au fost primii care au demonstrat că persoanele care reușesc să-și inducă o stare de relaxare, timp de 2 până la 6 săptămâni, încep să simtă o stare lungă de calm și relaxare, în loc să se simtă mai bine doar câteva minute sau ore după diversele practici. Eu spun că este un rezultat senzațional pentru mai puțin de o jumătate de oră, pe zi. Pentru că de atât avem nevoie: 20 de minute, zi de zi.
Restabilirea conexiunii minte-corp
Printre aceste metode se numără:
- Orice tehnică ce induce răspunsul de relaxare: meditația, yoga, mindfulness, respirație profundă, rugăciunea, relaxarea musculară progresivă, terapia autogenă și imagini ghidate.
- Terapia cognitivă, fie în cadrul unui grup, fie individual. Această abordare vă permite să înlocuiți tiparele de gândire care declanșează sau întăresc depresia, anxietatea și alte stări emoționale negative.
- Abilități de adaptare care gestionează stresul, cum ar fi autoîngrijirea, sprijinul social, rezolvarea problemelor, exprimarea emoțiilor și scrierea unui jurnal.
Ceea ce mi se pare minunat la toate aceste metode, tehnici, practici, instrumente sau spuneți-le cum vreți voi, este că reprezintă un partener de nădejde, pe care ne putem sprijini necondiționat, în orice situație care ne provoacă disconfort emoțional, de la un ambuteiaj în trafic, la un diagnostic medical dificil. Ele ne ajută să facem față stresului, pentru că atunci când acesta ne copleșește, ne simțim anxioși, furioși, neajutorați și fără dreptate. Nu putem opri întotdeauna cauzele stresului nostru, dar ne putem schimba reacția la stres folosind tehnicile de conectare minte-corp.
Cred cu tărie că aceste tehnici de conectare minte-corp, împreună cu medicina convențională, pot susține mintea să ajute corpul. Este important să nu cădem în naivitatea de a crede că pot fi învățate peste noapte. Primul lucru pe care eu îl punctez clientelor mele, înainte să începem un program de intervenție, este că fără angajamentul personal și fără practică nu se produc minuni.
Ca să ne întoarcem la fertilitate și la cum ajută terapia minte-corp, aș vrea să menționez doar rezultatele unui studiu făcut în acest domeniu, în Bogota, Columbia, anul 1985. Cercetătorii au format două grupuri, a câte 7 femei fiecare, toate diagnosticate cu infertilitate inexplicabilă. Unul dintre grupuri a participat într-un program de restabilire a conexiunii minte-corp, iar celălalt grup nu a beneficiat de o astfel de intervenție. Iar la finalul programului, 4 dintre femeile din grupul participant la program erau însărcinate, și din celălalt grup ‒ absolut niciuna!
Bine de știut…
Dacă decizi să pui în practică oricare dintre metodele de relaxare de mai sus, vă punctez câteva recomandări:
- Alege un loc în casă care să devină „colțul tău de relaxare“. Decorează-l cu plante, lumânări, tablouri sau orice altceva care îți place și îți aduce o stare de liniște. Sau, pur și simplu, alege un fotoliu, fără alte îmbunătățiri. Doar să fie colțișorul tău.
- Asigură-te că este liniște și nu te deranjează nimeni. Alege un timp în zi, dedicat ție și relaxării tale. Marea majoritate a femeilor cu care lucrez (inclusiv eu), au ales dimineața ‒ pentru că ne dorim să setăm un ton optimist pentru ziua ce urmează. Dar și seara este la fel de bună, daca vrei să descarci oboseala de peste zi (nu îndrăznesc să vă recomand un timp de relaxare și dimineața și seara, pentru că știu că pentru unele, nu este realist).
- Dacă ai cum, păstrează intervalul orar ales: același, în fiecare zi. Te ajută pe tine și pe creierul tău să vă formați un obicei.
- Alege o poziție comodă.
Cea mai importantă recomandare este să te setezi mental că ești vrednică! Meriți 20 de minute pe zi și pentru bunăstarea ta emoțională. Pentru echilibrul tău interior. Știu din proprie experiență că inițial ne simțim vinovate: „Cum să stau, când am atâta treabă?“. Odată trecute câteva zile la rând, sunt șanse mari să simți și să descoperi efectele benefice.
Dacă ai ajuns să citești articolul până la capăt, înseamnă că și la tine se simte că facem parte din generația cea mai stresată din istoria globului pământesc și, poate că îți dorești să dobândești abilitatea de a gestiona provocările pe care ni le aruncă viața în față, cu calm, încredere și la cârma emoțiilor tale.
Iar dacă se suprapune peste stresul zilnic stresul unei experiențe dificile de viață, cum ar fi lupta cu infertilitatea, atunci te invit să faci o prioritate din armonia minte-corp și, astfel, să îți dublezi șansele pentru a deveni mamă!
Am publicat acest articol și în pagina de psihologie. Îl puteți găsi aici